VIDEO// Curtea de Apel Chișinău repune în cursa electorală Partidul „Moldova Mare” condus de Victoria Furtună pentru alegerile din 28 septembrie 2025

cursa electorala TOATE

2 min

Curtea de Apel Chișinău a decis repunerea în cursa electorală a Partidului „Moldova Mare”, condus de fosta procuroare Victoria Furtună, după ce formațiunea fusese inițial exclusă din competiția pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025.

Într-un mesaj video publicat după ședință, lidera partidului a salutat hotărârea instanței și a subliniat că lupta politică va continua:

„Dreptatea a învins! Stimați cetățeni, vă aducem la cunoștință că Curtea de Apel Chișinău ne-a repus în cursă. Mergem să pregătim documentele și să pășim în această luptă pentru Republica Moldova, pentru noi, moldovenii”, a declarat Victoria Furtună.

Reamintim că, pe 23 august, Comisia Electorală Centrală (CEC) a respins înregistrarea formațiunii, motivând că lista depusă nu respecta proporția de gen, după excluderea unui potențial candidat condamnat penal. La acel moment, Victoria Furtună a calificat decizia drept „abuzivă” și a anunțat că va contesta hotărârea în instanță.

Astfel, prin decizia Curții de Apel, Partidul „Moldova Mare” intră oficial în campania electorală pentru scrutinul din 28 septembrie.


source

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *