Tarifele la energia electrică s-ar putea dubla. Ce preț solicită furnizorii de la ANRE

Premier Energy și FEE-Nord solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) majorarea tarifelor la energia electrică. Premier Energy cere o creștere de până la 5,13 lei/kWh pentru consumatorii din centrul și sudul țării, în timp ce FEE-Nord propune un tarif de 4,53 lei/kWh pentru zona de nord.

Pe site-ul ANRE au fost publicate solicitările Premier Energy și FEE-Nord de a majora tariful la energia electrică. Prima cere o creștere de până la 5,13 lei, cea de-a doua – la 4,53 lei, anunță NewsMaker.md.

În prezent, consumatorii casnici din centrul și sudul țării, deserviți de compania Premier Energy, achită pentru lumină 2 lei și 34 de bani. Iar consumatorii din nordul Moldovei, deserviți de S.A. „Furnizarea Energiei Electrice (FEE) Nord”, achită 2 lei și 84 bani/kWh.

Solicitările vor fi examinate de ANRE, care urmează să elaboreze un proiect de hotărâre în acest sens.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *