Jurnalista și expertul în comunicare Daniela Balan a comentat pentru o sursă media din Ucraina subiectul parcursului comun al Republicii Moldova și Ucrainei către aderarea la Uniunea Europeană, subliniind că eurointegrarea „într-un singur pachet” reprezintă o soluție logică și deja verificată în practica Uniunii Europene.
Jurnalista a declarat că UE abordează, în mod tradițional, extinderea dintr-o perspectivă regională, luând în calcul geografia comună, riscurile de securitate și stabilitatea strategică a statelor vecine. Ea a amintit exemplele aderării simultane a României și Bulgariei în 2007, a statelor baltice în 2004, precum și a țărilor Grupului de la Vișegrad, care au fost evaluate de Bruxelles ca blocuri regionale unitare.
Potrivit jurnalistei, Republica Moldova și Ucraina se află în același context geopolitic, împărtășesc un trecut post-sovietic similar și se confruntă cu provocări comune în domeniul securității și al reformelor.
„Parcursul comun nu slăbește poziția niciuneia dintre țări, dimpotrivă, sporește presiunea politică asupra elitelor, accelerează reformele și reduce riscul de a rămâne într-o ‘zonă gri’ între Uniunea Europeană și alte sfere de influență”. În cazul Republicii Moldova, acest format înseamnă consolidarea pozițiilor de negociere și o atenție sporită din partea UE”, a comunicat Balan.
Referindu-se la impactul războiului din Ucraina asupra perspectivei europene a Republicii Moldova, experta în comunicare a menționat că, conflictul nu încetinește, ci, din punct de vedere strategic, chiar structurează și consolidează drumul Chișinăului spre UE.
Ea a subliniat că războiul a transformat frontiera estică a Uniunii Europene într-o problemă majoră de securitate, crescând importanța Republicii Moldova în ochii Bruxelles-ului.
Totodată, jurnalista a precizat că aderarea la UE nu este o competiție de viteză, ci depinde de îndeplinirea standardelor privind statul de drept, combaterea corupției și consolidarea instituțiilor.
„Ideea că Moldova ar putea avansa semnificativ mai rapid pe cont propriu, fără Ucraina, nu corespunde realității politice europene”, a mai spus ea.
Un capitol aparte al interviului a fost dedicat reglementării conflictului transnistrean. Daniela Balan a declarat că instituțiile europene analizează această problemă în strânsă legătură cu arhitectura generală de securitate a regiunii. În opinia sa, o soluție durabilă pentru dosarul transnistrean este imposibilă fără stabilizarea pe termen lung a situației din Ucraina.
„Bruxelles-ul percepe securitatea Ucrainei ca un factor-cheie pentru stabilitatea Republicii Moldova și a întregului flanc estic al UE”, a subliniat ea, menționând că războiul din Ucraina influențează direct parcursul european al Chișinăului.
În concluzie, jurnalista a afirmat că drumul comun al Ucrainei și Republicii Moldova către Uniunea Europeană este strategic justificat și avantajos pentru ambele state. Totodată, ea a declarat că problema teritorială a Transnistriei ar putea fi soluționată dacă Chișinăul va solicita sprijinul Kievului pentru a readuce Tiraspolul în cadrul constituțional al Republicii Moldova.

