Peste nouă milioane de vizite la medicul de familie au fost acoperite financiar în anul 2025 din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală.
Pentru acordarea asistenței medicale primare, din aceste fonduri au fost alocate peste 3,4 miliarde de lei, cu 12% mai mult față de 2024.
Costul mediu al unei vizite la medicul de familie a fost de circa 360 de lei, în creștere cu 52 de lei comparativ cu 2024.
Din totalul vizitelor înregistrate la medicul de familie, circa o treime au avut scop profilactic, iar mai mult de 63% au fost realizate în scop curativ și de suport. În cadrul a peste 560 de mii de vizite (6%), asistența medicală primară a fost acordată persoanelor neasigurate.
Pentru a asigura accesul populației la servicii medicale paraclinice (analize de laborator, investigații etc.), pe baza biletelor de trimitere de la medicul de familie, în 2025 au fost efectuate peste 13 milioane de servicii în valoare totală de circa 678 de milioane de lei.
Menționăm că, începând cu 1 iulie 2025, în scopul creșterii aderenței pacienților la tratamentul tuberculozei în condiții de ambulatoriu, serviciul de ftiziopneumologie a fost transferat în cadrul asistenței medicale primare.
În anul trecut, 282 de prestatori au furnizat servicii de asistență medicală primară: trei de nivel republican, 20 de nivel municipal, 217 de nivel raional, patru de nivel departamental şi 38 privați.
Asistența medicală primară este setul de servicii medicale ce include activități de profilaxie, de depistare precoce a maladiilor, de consultanță în scop curativ și de suport, acordate de medicul de familie și de alți specialiști (pediatru, obstetrician-ginecolog, ftiziopneumolog etc.). AMP este garantată pentru toată populația Republicii Moldova, indiferent de statut: asigurat sau neasigurat.

